VOI DE CE O CONGELAȚI?

VOI DE CE O CONGELAȚI?
13 May, 2020

STOP! Nu mai congelați carnea pe care, cu efort, o aducem extrem de proaspătă!

Suntem în prag de vară, iar căldurile ce va să vină ne determină să fim atenți la prospețimea cărnii. Așadar, este timpul să vorbim despre cum ne-am organizat încât să continuăm să livrăm carnea în maxim 72 de ore de la sacrificare. Promisiunea e garantată.

Nu ar avea cum altfel atâta vreme cât, aceasta din urmă pornește chiar de la conceptul nostru de business.

Noi, membrii fondatori ai comunității Obor21, mari iubitori de carne adevărată, proaspătă și sănătoasă, avem vechi ștate în relaționarea cu mediul sătesc. Nu cu mult timp în urmă,  ne aprovizionam periodic cu carne proaspătă de prin gospodăriile rurale. Amuzant este că în toată acea perioadă nu apăream în statisticile țării întrucât cumpărăturile erau fără documente, astfel că nu figuram la consumul de carne pe cap de locuitor deși… chiar consumam foarte mult! 

Cum făceam noi era așa. Când aveam o poftă acerbă de carne proaspătă, adevărată, de un anumit tip,  ne gândeam la o dată orientativă când să purcedem după ea. Dar, în cazul animalelor mari și medii (mânzat, porc, oaie, capră) era necesar să punem mâna pe telefon și să găsim mai mulți pretendenți cu care să împărțim carcasa. Alocam fiecăruia bucățile virtuale pe care și le dorea și care, bineînțeles, rămâneau disponibile după fiecare apel. Că doar numărul de pulpe e dat de Dumnezeu, nu depindea de noi. Urmau apoi  discuțiile între participanții la carcasă: cine și ce, cât și de ce… până la urmă o rezolvam. Apoi activam filierele țărănești și identificam animalul potrivit cu nevoia noastră. Stabileam ziua ridicării, ne pregăteam cu pungi, saci, cutii frigorifice și câte altele și plecam la drum.

La locul faptei, niciodată realitatea nu se potrivea cu ceea ce stabilisem. Carcasa ba era mai mare, ba era mai mică. O preluam în saci, o băgam în portbagaj și fuga să o împărțim. La cineva acasă, evident. Iată-ne înarmați cu cuțite și toporiști tranșând stângaci animalul pe o masă de curte sau în bucătărie. Pungi împrăștiate peste tot, lista însângerată lipită pe frigider, cântarul unsuros și calcule peste calcule: cât vine carnea, cum împărțim transportul… Inevitabil, urma rândul doi de comentarii la preluarea pachetelor, curățenia obligatorie de la locul de tranșare încropit, oboseala zilei.. În final, satisfacția de a avea carne proaspătă, gustoasă și sănătoasă, fără antibiotice și hormoni, provenită din gospodăria țărănească, merita tot efortul. Dar din păcate era proaspătă fix pentru o zi-două, pentru că, fiind prea multă,  tot ceea ce  nu era rapid consumat era înghesuit în congelator.

Dragii noștri, din experiența aceasta noi am pornit la drum cu Obor21! Dorim să vă ferim de complicațiile trăite de noi pentru a pune pe masă ceva deosebit, autentic, proaspăt. Am pus la punct un sistem de management pornit de la cerere, asemănător cu celebrul JIT (Just In Time) inventat de Toyota în anii ”70. Achizitori profesioniști urmăresc permanent și antamează animalele tinere și sănătoase aflate sub supravegherea medicilor veterinari direct din curțile țăranilor și de la stâne. Când rezervările depășesc 80% din carcasă, animalul este îmbarcat în mașini autorizate și este dus la abatorul de asemenea autorizat. Urmează răcirea controlată obligatorie, timp de aproximativ 24 de ore, apoi încă 12 ore pentru tranșarea profesionistă în mediu controlat sanitar veterinar, ambalarea în vid, cântărirea și etichetarea produselor. Transportul frigorific și recepția în hub-ul din București au loc în următoarele 12 ore. Așadar, pentru formarea coletelor și predarea lor către curier în intervalul celor 72 de ore de la sacrificare promise, ne rămân la dispoziție încă 24 de ore pe care, de cele mai multe ori, nu le utilizăm. 

Rezultatul: un produs deosebit de gustos, extrem de proaspăt și curat, adus în perfectă disciplină sanitar veterinară din gospodăriile țărănești sau de la stâne. Porționat profesionist, cântărit exact și etichetat corespunzător. Ca pentru secolul 21, nu?

Pe vremuri ne uneam din dorința de a mânca gustos și sănătos, ne umpleam congelatoarele și nu prea aveam alte opțiuni sanitar veterinare.  Voi, dragii noștri, vă puteți aduna, prieteni, vecini sau colegi, astfel încât să aveți săptămânal carne proaspătă, adevărată, de la țară. Nu ratați avantajul de a vă organiza pentru a comanda mai des, cât timp puteți împărți între voi, fără efort, pe baza facturii și a etichetelor, produsele pe care și le-a dorit fiecare, toate la fel de proaspete, de fiecare dată. E chiar mai simplu și o faceți săptămânal!

Și, deloc de neglijat, unindu-vă rezervările, ați calculat că ieșiți mai bine?


Adaugă Comentariu

Trebuie să te loghezi pentru a adăuga un comentariu. Dacă nu ai cont, îți poți crea unul pentru tine. Înregistrarea este gratuită!