Animale de la țară

Animale de la țară
2 April, 2020

Rasele de animale din gospodăriile țărănești nu sunt nicidecum pure. Sunt metis. Adică animale crescute și înmulțite pe imaș sau între deținători. Fără alt material genetic în afara sănătății și, cum zic țăranii, să fie bune de ceva. Bună de lapte, bună de carne sau frumoasă. Acest din urmă apelativ reprezintă combinația primelor două.

Animalele din gospodăriile țărănești au grijă de silueta lor și parcurg câteva mii de pași pe zi. Le recunoști ca fiind acele vite încolonate dimineața și seara prin sat, zi de zi, până la imaș și înapoi. Cele mai deștepte deschid singure poarta.

Oile de stână sunt plimbate spre locuri unde este iarba mai grasă. Între ele stau caprele, țopăind îndrăcit și cocoțându-se prin toți copacii, înfulecând cu poftă mărăcinii și frunzele de pelin. În Nordul Moldovei caprele stau împreună cu oile, nu separat. Se completează reciproc…

Oamenii le îngrijesc. Se vede chestia asta când te apropii de ele. Nu fug, nu se sperie de tine. Cele mai blânde se apropie și te împung cu botul să le dai ceva bun de mâncare: un morcov, un măr, un pumn de grăunțe…

Câmpurile și dealurile verzi ale Nordului Moldovei au hrană din abundență, animalele nu trebuie să se lupte pentru o gură de iarbă. Țăranii sunt harnici și strâng pentru iarnă suficient nutreț, strujeni, lucernă, fân și boabe. Poate și un măr, două. Așa că animalele nu prea știu ce-nseamnă să strângă cureaua. 

Și nu în ultimul rând, dacă stau ziua-ntreagă pe lângă om, cunosc toate înjurăturile văcarului și ale ciobanului. Cu siguranță au ascultat și ceva manele…sunt animale cu personalitate!

Acum știți de ce apreciem carnea cu gust din gospodăriile țărănești. Pentru că ei fac toată treaba asta cu mare drag, de veacuri… Iar noi asta vă propunem să ne întoarcem către gospodăriile țărănești, cu bunătate și prietenie.

Adaugă Comentariu

Trebuie să te loghezi pentru a adăuga un comentariu. Dacă nu ai cont, îți poți crea unul pentru tine. Înregistrarea este gratuită!